Medic. O profesie de vocatie?
1 ianuarie 2019
Interviu Prof Dr Grigore Tinica – Despre spitalele viitorului in Romania
5 iunie 2019
Show all

”The Hospital of the Future in Romania” – note

Hospital of the future

”The Hospital of the Future in Romania”, 24 aprilie 2019, simpozion găzduit de Banca Națională a României și organizat de Societatea Română de Chirurgie Endoscopică, sub egida Academiei Române de Științe Medicale

Ajung la eveniment prin amabilitatea revistei Medica Academica, căreia îi mulțumesc și pe această cale.

La Conferință se intră pe bază de invitație nominală, control corporal (ca la Banca Națională!), totul îndulcit de amabilitatea extraordinară a gazdelor.

Neobișnuitul prezenței unei conferințe medicale în Banca Națională este ”limpezit” de D-nul prof dr Cătălin Copăescu în discursul său inaugural: ”nu este o șansă, ci un mesaj”. Pentru că spitalele viitorului, fie ele în România sau oriunde în lume, au nevoie de bani, de investiții. Pe parcursul întregului simpozion, nevoia de tehnologie (implementată în medicină) a fost sinonim cu viitorul.

Era informaticii in medicină

Atitudinea medicului care lucrează în spitalele viitorului are nevoie de repoziționare. Tratarea pacienților ar trebui astfel dublată de însușirea noțiunilor de tehnologie. Medicul este nevoit să țină pasul cu progresul tehnologiei. Și, așa cum a fost arătat pe parcursul întregului Simpozion, se preconizează ca medicul care-l consultă pe pacient să nu mai fie același cu cel care îi pune diagnosticul. Ba mai mult, abia un al treilea ajunge să îl trateze. Iar unul sau chiar mai mulți dintre medicii implicați nici măcar nu mai văd pacientul. Scopul acestei Conferințe nu a fost acela de a dezbate și punctul de vedere al pacientului, dar, cumva, s-a oferit un răspuns la întrebarea firească: cum simte pacientul această schimbare de paradigmă. Răspunsul constă în educația medicală corectă a populației.

D-nul prof dr. Irinel Popescu (președintele Academiei de Științe Medicale din România) a accentuat că focusul medicinei în Spitalele viitorului va rămâne către pacient, dar medicul va avea un aliat important în tehnologie. Mai ales în utilizarea inteligenței artificiale în manevrarea acestei tehnologii pentru a-i crește exponențial eficiența.

 

”Oameni doresc să trăiască mai sănătos, adică mai conștienți, mai educați, astfel încât pacientul devine un partener în vindecarea lui”

 

D-nul Maarten Akkerman (olandez de baștină, dar care locuiește acum în Elveția și care a vorbit in numele Companiei Medtronic, lider global în domeniul tehnologiei, serviciilor și soluțiilor medicale) a prezentat un concept novator pentru medicina viitorului: medicina bazată pe valori. Adică acea medicină a prezentului (în unele țări) sau a viitorului apropiat, sperăm, în alte țări, în care investiția în tehnologie este corelată cu parametrii de eficiență.

Înainte de revoluție în România se practica (și se mai practică încă pe ici pe colo) așa numita medicină empirică (bazată pe experiența medicului curant). După revoluție, a apărut și a câștigat teren, devenind acum majoritară și în țara noastră, ceea ce se numește  medicina bazată pe dovezi (adică acea medicină care implementează soluții terapeutice care s-au dovedit statistic eficiente în condiții de cercetare clinică, condiții foarte amănunțit reglementate și urmărite). D-nul Akkerman a vorbit acum despre un nou concept. Într-o lume în care costurile în sănătate cresc foarte mult, acest nou concept mută costurile calculate pe tehnologie/serviciu medical/procedură către costul pe rezultat, ceea ce obținem prin implementarea acelei proceduri, subliniind astfel valoarea actului medical pentru pacient.

Am reținut câteva idei statistice foarte interesante:

– în sistemele de sănătate gratuite din întreaga Europă cresc foarte mult listele de așteptare, semn că aceste sisteme nu mai sunt sustenabile

– in România 20% din banii care se cheltuiesc în sănătate provin din contribuții private (direct din buzunarele românilor și nu prin diverse sisteme de asigurare)

– oamenii nu cunosc opțiunile pe care le au, statistic se stă mai puțin pe internet pentru a găsi cea mai bună soluție terapeutică decât pentru a-ți cumpăra un telefon

Fiecare dintre ele merita dezvoltată mai mult în viitoare articole.

D-nul Lorenzo Prego, următorul vorbitor, vine din partea Companiei Microsoft. El a subliniat că sistemul de sănătate se mișcă în direcția de prevenție, aceasta fiind cel mai eficient model din punct de vedere financiar. Iar direcțiile de dezvoltare a tehnologiei sprijină acest concept.

Triajul pacienților în urgență ar putea fi făcut încă de la telefon, folosind tehnologie modernă devenită accesibilă omului de rând prin aplicațiile de pe telefonul mobil. Sau medici de diferite specialități discută din diferite colțuri ale lumii, la videoconferințe, cazuri complexe, fără ca pacientul să se deplaseze. Iată câteva imagini ale viitorului văzut de la Microsoft.

A urmat D-nul Ministru secretar de stat, D-nul Dr. Raed Arafat care a uimit audiența cu prezentarea proiectelor de telemedicină inițiate de România în Delta Dunării încă din 2012.

D-nul Pascal Verdonck – din partea Asociației Belgiene a Directorilor de Spitale.

Profesor de tehnologie medicala, D-nul Verdonck a vorbit despre partea practică a implementării tehnologiei. Din prisma celor ce sunt în postura de a fi ”obligați” să prioritizeze investițiile în funcție de bugetele spitalelor, dar și de așteptările pacienților: ”Oameni doresc să trăiască mai sănătos, adică mai conștienți, mai educați, astfel încât pacientul devine un partener în vindecarea lui”

Din partea D-nei Carmen Orban (Manager la Spitalul Clinic Fundeni) a fost prezentat de către D-na Simona Dima centrul de excelenta Fundeni, ca un centru de referință a medicinei românești.

D-nul Francois Coste, CEO Groupama Romania a prezentat punctul de vedere al Companiei de asigurări. Cea mai sugestivă informație (din punctul meu de vedere) a fost aceea ca în Franța, (unde Groupama este lider pe piața asigurărilor medicale) 9% din populație trăiește în ceea ce el a numit ”deșert medical”.

 

”evidence based education”

 

A urmat Prof Dr. Richard Satava, profesor emerit de chirurgie la Universitatea Washington care a deschis în mintea și sufletele celor prezenți o noua perspectivă asupra viitorului. Un viitor care în America deja se conturează cu tușe adânci, dar care în Europa este doar aspirațional. Acest viitor este mai mult mai aproape decât credem. Știința evoluează cu viteză incredibilă, doar procesul de implementare mai încetinește puțin schimbarea paradigmelor. Ne îndreptăm către o nouă eră. Era informaticii în medicină. O eră în care roboții nu (mai) sunt niște mașini mânuite de medic, ci sunt sisteme informaționale complexe care ajută medicul și pacientul.

Chirurgia a evoluat din anul 1855 de la chirurgia tradițională, deschisă, către chirurgia endoscopică, apărută prin anii 70, odată cu endoscopul flexibil, către chirurgia minim invazivă, în anii 90, și se îndreaptă acum către chirurgia robotică (deja a început implementarea ei de prin 2005).

Nu se renunță la medicina bazată pe dovezi (evidence based medicine), este acceptat și incorporat și conceptul de value based medicine (medicina bazata pe valoare), dar trebuie înțeles (susține D-nul prof Satava) că, mai mult decât oricând avem nevoie de ”evidence based education” (educația bazată pe dovezi). ”Eroarea este parte din medicină.” A face medicină în mod profesionist este sinonim cu a implementa un standard, trebuie să faci manevra (fie ea de diagnostic, fie ea de tratament) în mod cuantificabil și constant. Fizica cuantică deschide perspective  interesante pe care oamenii de știință le iau în calcul și le valorifică. Implementarea lor însă se face numai după ce pot fi standardizate și valoarea adăugată dovedită. Asta e diferența dintre profesioniști ai medicinei și vindecători.

Schimbarea fundamentala de la era industrială la era informatică în chirurgie și în medicină, în general, este schimbarea de la țesut și instrumente (obiecte pe care le atingem și le vedem)  la informație și energie (pe care nu le atingem și nu le vedem decât prin efectele lor).

Informațiile există acum la îndemâna oamenilor. Expunerea la informație (la ce fel de informație, mai bine zis) este o problemă de alegere. Stai o jumătate de oră pe facebook sau citești o carte? Te uiți la televizor sau citești o carte?

Iată câteva din noutățile medicale aflate în cercetare în acest moment, prezentate de D-nul prof. dr. Satava:

– femtosecond laser (lumina pulsatilă cu durată extrem de mică) – utilizat în regenerare celulară și microchirurgie de mare precizie. Ca un ”amănunt”, acest tip de laser targetează specific ADN -ul.

– molecular Imaging biosurgery – precizie de tăiere la nivel celular

– atomic force microscopy

– growing human brains (first steps)

 

”better life at the end of life”

Cartea ”Dieta Corporatistului. Lupta mea cu kilogramele” (drepturile de autor susțin site-ul Asociației Alegefericirea) o puteți comanda din librariile Carturești sau de pe site-ul editurii Meditative Arts.

Ți-a plăcut acest articol? Ai vrea și alte informații despre eveniment? Scrie-ne părerea ta în comantariile de mai jos. Aici învățăm împreună. 

Facebook-ul ascunde articolele distribuie dacă nu interacționezi cu ele. Dacă vrei să primești în continuare articole de pe acest site, apreciază, comentează, distribuie!

Dacă vrei să fii anunțat pe e-mail când apar articole interesante, înscrie-te la newsletter.

 

Aboneaza-te la
newsletter
Aboneaza-te la newsletter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *