Ziua internationala a spalatului pe maini
15 octombrie 2018
proiectare umana
Cu Mirella Vida despre human design
6 noiembrie 2018
Show all

Sanatatea si echilibrul interior

Cu ceva timp in urma am fost la o Conferinta ”Sanatatea si echilibrul interior sub presiunea socio-profesionala” organizata minunat de revista Cariere.

Prilej de intalnire cu oameni deosebiti, dar si prilej de refexie…

Din perspectiva omului de HR, burnout-ul se vede atunci cand el afecteaza Compania, reputatia acesteia, turn-over-ul personalului.
Din perspectiva managerului, oboseala cronica se remarca atunci cand pune in pericol business-ul.
Atunci cand privim suprasolicitare din punct de vedere al coach-ului, incepem sa studiem piramida lui Maslow si sa gasim acolo modalitati de a ne echilibra pe toate ”etajele” pentru a face o constructie solida din viata noastra.
Psihologul ne spune ca, daca punem munca pe primul plan, ne indepartam de eul nostru, nu mai intelegem cine suntem…
Medicul ne spune ca somatizarile ”inerente” in caz de epuizare, pot duce la boli fizice sau psihice.
Dar societatea ia atitudine doar cand acest fenomen ia amploare, si el pune presiune pe bugetele sociale. Atunci cand cauza unor boli grave si foarte scumpe din punct de vedere al tratamentului suportat din asigurarile sociale precum cancerul, sau invalidante, care scot din circuit oameni inca (teoretic) apti de munca, precum depresia sau unele boli cardio vasculare, cand cauza acestor boli este, cum spuneam, demonstrata ca avand legatura directa cu stressul la locul de munca, ei bine atunci si societatea incepe sa-si doreasca o schimbare. De mentalitate, de abordare…urmarind evident preventia aparitiei acestor fenomene grave.
Medicina de preventie ne cere sa actionam cat mai aproape de verigile initiale.
Intrebarea pe care o pune la unison si medicul si psihologul este de ce acceptam stress-ul prelungit. Fie ca discutam de situatiile aglomerate sau tensionate de la serviciu, fie ca vorbim despre presiunea sociala (sa te casatoresti pana la o anumita varsta, sa faci un copil, apoi al doilea, eventual chiar al treilea, sa ai o casa a ta pana la o varsta…)
Aparent putem sa lucram la planificare, la negocierea cu noi insine, la intelegerea sinelui (cine suntem, cum suntem, ce ne face placere)… Dar oare putem controla TOATE intamplarile vietii? Sigur, ne putem educa. Sigur, putem gasi punctul de sprijin in acel ceva pe care credem ca nu-l vom pierde niciodata. Dar oare exista ceva ce stim sigur ca nu vom pierde niciodata?
Am mai spus/scris. Eu insami am fost o corporatista, un manager care isi insusise si promova self-managementul emotiilor. Credeam ca increderea in sine, taria de caracter, mindset-ul, implementarea tehnicilor de relaxare, de organizare a muncii, a balansul sanatos intre viata personala si munca prin petrecerea de timp de calitate cu familia, prin cultivarea de hobby-uri, concentrarea pe prezent, planificarea relaxata a viitorului, samd sunt solutii pentru fericire. Toate acestea pana intr-o zi.
Auzeam de durerea unui divort si ma gandeam ca, poate, trebuie lucrat la motivul casatoriei sau la cararile pe care alegem sa le accesam diferit, la un moment dat si la asumarea sau ne-asumarea acestor decizii…
Auzeam despre supraincarcarea profesionala si ma gandeam ca oamenii si-au ales gresit profesia sau nu sunt suficient de organizati.
Auzeam de boli ingrozitoare si ma gandeam ca fiecare dintre noi cara in spate o karma, ar fi bine doar sa nu ne lasam coplesiti… Eu insami am sustinut candva o prezentare (pentru ca mi se parea ”imposibil” sa anulez prezenta mea la acel eveniment – cata ingamfare, realizez acum- la 2 zile dupe ce ma externasem dupa o miocardita virala. Forta emotionala pe care mi-o dadea bucuria de a-mi face meseria pe care o iubeam, rezerva fizica pe care un corp de om sanatos, de 35 de ani, mi-au permis asta atunci. O insuficienta mitrala minora diagnosticat ulterior a fost, cel mai probabil, pretul platit.
Vedeam oameni mutilati si ii admiram pe cei ce reusisera sa treaca peste. Am o prietena pe care o dau mereu exemplu pentru ca duce cu ea un handicap fizic care nu o impiedica sa fie una dintre cele mai frumoase si mai optimiste persoane pe care le cunosc, traind o normalitate care face de rusine pe multi care nu inceteaza sa se planga…
Simteam oameni care, singuri, decideau sa mearga in viata cu frana de mana trasa si nu reuseau sa gasesca bucurii in viata lor.
Auzeam, vedeam si simteam oameni subjugati de materialul din viata, travessand tragedii odata cu pierderea job-ului sau odata cu falimentul afacerii. Si ma gandeam ca e vorba de asteptari setate eronat.
Pana intr-o zi.
Ce poti face cand in mai putin de luna ti se intampla:
1. iubitul tau, cu care ai avut o viata frumoasa vreme de un sfert de veac, moare subit, intr-o noapte, la mai putin de 1/2 de ora dupa ce vorbesti cu el la telefon.
2. copilul tau de 7 ani, la aflarea vestii despre tatal lui refuza sa vorbeasca si incepe sa interactioneze minimal
3. parintii si familia ta considera ca este mai important sa-l planga pe sotul tau, pe care-l iubeau ca pe copilul/fratele lor, decat sa fie alaturi de tine si-ti cer sa nu-i mai suni, sa le respecti durerea
4. statul iti da 3 zile libere de la serviciu, exact atat cat primeste si coplegul tau cand ii moare soacra cu care nu vorbea de 10 ani.
5. fostii tai socrii (pana atunci complet neimplicati in viata ta, care hotarasera cu multi ani in urma sa-si dezmosteneasca copilul – tatal copiilor tai – pe motiv ca voi oricum aveti destui bani), isi exprima acum concret dorinta de a-ti organiza viata in folosul lor, discutand schimburi de apartamente, preluare de masini, facand presiuni pentru cum sa-ti organizezi cheltuielile, cum sa-ti prioritizezi timpul…
6. legile strambe ale statului nu iau in calcul nici o situatie particulara. De exmplu sotul meu avea toate calitatie din lume, mai putin aceea de a castiga bani. Iar cand se intampla totusi sa vina niste bani (era un profesionist foarte bun si oricat de prost negociator pentru drepturile lui era, tot veneau banii la un momenta dat), ei bine si atunci cand ii avea ii investea foarte prost. Astfel incat la succesiune am avut aproape doar bunuri cumparate de mine (prin credit ipotecat pe salariul meu) in timpul casatoriei. A trebuit sa platesc bani grei la notar pentru ca statul sa puna sechestru pe bunurile mele, astfel incat sa nu le pot valorifica decat in conditiile impuse (cat se poate de pagubitoare) de autoritatea tutelara…chiar daca mi-ar fi trebuit acesti bani pentru plata studiilor copiilor. Stiu, veti spune ca puteam ”obtine” niste bani prin actiune judecatoreasca. Toti avocatii cu care am vorbit in acea perioada vroiau procent din suma de bani ”obtinuta” din asigurari sau valorificarea de bunuri, toate acestea candva platite prin banca, exclusiv din salariul meu…dar care, dintr-o data erau pe numele copilului minor si statul il ”apara” de mama lui care ar fi putut sa-l ”fure”. Autoritatea tutelara si avocatii care se infruptau din aceeeasi bani doar isi luau partea „cinstita”, ei asigurand protectia…acelorasi bani pentru care muncisem eu si pe care vroiam sa-i investesc in viitorul copiilor, dar asta ar fi insemnat furt…
7. compania la care lucram (la fel ca toate companiile din Romania, pentru ca nu exista nici o legislatie in acest sens) nu avea un protocol pentru astfel de situatii de criza, deci am fost tratata ca un angajat normal in toata aceasta perioada.
Cam ce puteam anticipa din toate astea?
Din perspectiva omului de HR, burnout-ul se vede atunci cand el afecteaza Compania, reputatia acesteia, turn-over-ul personalului.
Din perspectiva managerului, oboseala cronica se remarca atunci cand pune in pericol business-ul.
Atunci cand privim suprasolicitare din punct de vedere al coach-ului, incepem sa studiem piramida lui Maslow si sa gasim acolo modalitati de a ne echilibra pe toate ”etajele” pentru a face o constructie solida din viata noastra.
Psihologul ne spune ca, daca punem munca pe primul plan, ne indepartam de eul nostru, nu mai intelegem cine suntem…
Medicul ne spune ca somatizarile ”inerente” in caz de epuizare, pot duce la boli fizice sau psihice.
Dar societatea ia atitudine doar cand acest fenomen ia amploare, si el pune presiune pe bugetele sociale. 

cartea Dieta Corporatistului. Lupta mea cu kilogramele o puteti comanda de AICI

Aboneaza-te la
newsletter
Aboneaza-te la newsletter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *